Urma altoiului
Pe copertă: Inima de piatră de la Mănăstirea Hodoș-BodrogAvertismentParte dintre faptele narate în paginile care urmează se regăsesc în jurnalul inedit al unui personaj care a existat cu adevărat, jurnal care mi-a fost pus la dispoziție de una dintre nepoatele acestuia, doamna Corina G., căreia îi mulțumesc încă o dată. Despre acest jurnal am scris în reviste de specialitate. Cele mai multe pagini ale romanului sunt însă pură invenție. Ele se doresc să ilustreze o epocă agitată din istoria acestor pământuri. (Autorul)Un bildungsroman, o carte a formării și a cunoașterii de sine, dar și un roman-document al unei epoci zbuciumate din istoria Transilvaniei, acțiunea petrecându-se înainte și după cele două războaie mondiale, când Banatul multietnic, cândva provincie a Imperiului Austro-Ungar, în urma tratatelor semnate, a fost împărțit între cele trei state naționale, Iugoslavia, România și Ungaria. Pe fundalul tulburărilor interne, se schimbă și destinul notarului român Titus, persecutat pe nedrept pentru că a susținut alegerea unui primar de aceeași etnie cu el, în niște vremuri în care cei de la putere uitaseră valorile liberale proclamate de împărat. Așa după cum pomii pot fi îmbunătățiți printr-un altoi de calitate, și oamenii pot, cu ajutorul dat la vremea potrivită. Altoiul, dragii mei, este o tăietură dureroasă, planta suferă ca și noi, dar își va arăta roadele peste ani! Iar un altoi de calitate nu se poate face, țineți bine minte, copiii mei, decât cu multă dăruire și cu răbdare, în așa fel încât, după ce altoiul reușește, să nu se vadă pe plantă locul în care a fost făcut! Băgați de seamă, între oameni și plante este o mare asemănare! (ȘTEFAN DAMIAN) În ciuda unui mediu politic ostil și a unei istorii mari potrivnice, notarul Titus își construiește propria istorie mică de învingător și reușește să înfrângă ceea ce pare a fi blestemul destinului său: neputința de a prinde nicăieri rădăcini. Nevoit să renunțe de mai multe ori la tot și să pornească de la zero într-un alt loc al lumii, Titus reușește totuși, de fiecare dată, să se impună în societate, demonstrând forța pe care o are altoiul de calitate pe un portaltoi îndărătnic și că, deși „nu sîntu vremile supt cîrma omului, ci bietul om supt vremi”, tăria de caracter, munca, perseverența și demnitatea sunt cei mai solizi stâlpi pe care omul se poate susține pentru a rămâne mereu în picioare, fără să riște degringolada socio-familială ori chiar descompunerea morală.Urma altoiului probează astfel complexitatea forței de analiză psihologică și filosofică a autorului care antrenează cititorul pe calea introspecției, dar și a extrospecției, prefirându-i conștient și dozat, printre feliile de viață prezentate, informații sociale, istorice, etnografice și culturale esențiale pentru (re)cunoașterea unei epoci. (ALINA HUCAI) Ștefan Damian, profesor universitar, editor, traducător, eseist, romancier și poet, s-a născut în 1949, la Hodoș-Bodrog (Pecica, Arad). A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1972). Doctoratul în italiană, la Universitatea din București, cu o teză despre Federigo Tozzi, autor pe care, de altfel, l-a și tradus în românește. Redactor al revistei de cultură Echinox. A lucrat în diferite institute de cultură și a fost redactor de literatură la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1993, a predat italiana la Universitățile din Alba Iulia și Cluj-Napoca. A tradus peste 50 de volume de proză, poezie, eseistică, istorie, din italiană în română și 20 din română în italiană. A obținut diferite recunoașteri literare în România (Premiul UTC, 1981, pentru romanul Nunta și de două ori Premiul Filialei Cluj pentru traduceri) și în Italia („Il cavaliere di Capestrano”, 2005, ex aequo, Premio Internazionale di Letteratura del „Spoleto Art Festival”, 2014). Este cavaler al Republicii Italiene pentru merite culturale
