Vores kunder ligger øverst på Google

Google Ads Specialister fra Vestjylland

Vi er 100% dedikerede til Google Annoncering – Vi har mange års erfaring med Google Ads og den bruger vi på at opsætte, optimere & vedligeholde vores fantastiske kunders konti.

100% Specialiseret i Google Ads
Vi har mange års erfaring fra +300 konti
Ingen lange bindinger & evighedskontrakter
Jævnlig opfølgning med hver enkelt kunde
Vi tager din virksomhed seriøst
KONTAKT OS
LÆS UDTALELSER & SUCCESHISTORIER

6 rezultate (0,16080 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Hagi Murad

Hagi Murad

Hagi Murad, ultima capodopera a lui Lev Tolstoi, pune sub semnul intrebarii brutalitatea si absurditatea razboiului, opunindu-i frumusetea spiritului uman si importanta rezistentei in fata nedreptatii. Printr-o impletire ingenioasa a fictiunii cu faptul istoric, aceasta urmareste destinul lui Hagi Murad, un capitan de o vitejie legendara care, in timpul Razboiului Caucazului, a schimbat pe neasteptate tabara in incercarea disperata de a-si salva familia. Publicata postum, nuvela Hagi Murad da glas convingerilor pacifiste ale lui Tolstoi, oferind perspective insolite asupra razboiului si tradarii, crimei si razbunarii sau intrigilor politice de culise, dar si o descriere inegalabila a Caucazului, tarim al framintarilor, aflat la confluenta a trei mari imperii, unde viata este o lupta necontenita

RON 21.90
1

Simfonia muta

Simfonia muta

Realismul magic al nuvelelor si povestirilor din Simfonia muta, potopit cateodata de note de fantastic si absurd, nu se desfasoara nici o clipa in gol: el are intotdeauna o acoperire psihologica si, de ce nu, mitologica. Importante nu sunt atat intamplarile, cat atmosfera si, mai cu seama, multimea personajelor ce bantuie paginile cartii. Ele vor ramane mult timp in memoria cititorului fiindca o parte din acestea sunt, de fapt, arhetipuri. De aici si nota de fantastic, precum si grotescul sau umorul absurd. Izvorand din inconstient, ele parca vin din interiorul pesterii lui Platon, contaminand si transfigurand prin trairile lor tulburi contingentul. Cadrul e cat se poate de real sau chiar hiperreal pe alocuri, recognoscibil in multe pagini, personajele insa, in ciuda conturului lor realizat cu precizie aproape chirurgicala, par scapate de la balamuc, avand aerul unor naluci proaspat iesite pe poarta propriului infern existential. Ironica uneori, neasteptat de tragica alteori, Simfonia muta este tocmai cea care, paradoxal, da glas celor mai ascunse ganduri si sentimente ale fiecaruia dintre noi, iar glasurile care razbat dinauntrul ei nu sunt altceva decat expresii vii ale tumultului nostru interior ce ne bulverseaza, adesea, constiinta. In acest sens, fiecare povestire este, mai mult decat orice altceva, o oglinda cand limpede, cand dureros de contorsionata a existentei noastre in lume

RON 42.90
1

Un artist al lumii trecatoare

Un artist al lumii trecatoare

In anul 1986, romanul a fost distins cu prestigiosul premiu Whitbread si a fost nominalizat la Booker Prize.Aflat la varsta senectutii, pictorul si profesorul de arta Masuji Ono porneste intr-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbarile radicale dintr-o Japonie abia iesita din ruinele celui de-al Doilea Razboi Mondial, care incearca sa-si exorcizeze trecutul militarist si sa-si construiasca un altfel de viitor. Rand pe rand pictor manufacturier, artist al lumii trecatoare, al figurilor melancolice de gheise, apoi maestru influent si artist militant integrat propagandei expansioniste, Masuji Ono se vede acum cazut in dizgratie, respins de generatia postbelica, dornica sa rupa cu trecutul indezirabil.Fragment din romanul "Un artist al lumii trecatoare" de Kazuo Ishiguro:„Ofiterul ma studie banuitor cateva clipe, apoi se intoarse si disparu in casa. Reaparu repede si imi facu semn cu mana sa intru. In timp ce il urmam prin casa, am vazut peste tot dulapurile si sertarele golite si continutul lor azvarlit pe podea. Am bagat de seama ca unele carti fusesera asezate una peste alta si legate in teancuri, in timp ce in camera de zi rogojinile de tatami fusesera date la o parte si un ofiter cerceta cu o lanterna scandurile podelei de dedesubt. Din spatele unui paravan o auzeam pe mama lui Kuroda plangand si un ofiter punandu-i intrebari cu un glas rastit.Am fost condus la veranda din spatele casei, in mijlocul curtii, un alt ofiter in uniforma si un barbat in haine civile stateau in jurul unui rug aprins. Agentul in civil se intoarse si facu cativa pasi spre mine.— Domnul Ono? ma intreba foarte respectuos. Ofiterul care ma condusese realiza probabil ca mai devreme daduse gres cu grosolania lui disparu repede in casa.— Ce s-a intamplat cu domnul Kuroda?— A fost dus la interogatoriu, domnule Ono. Vom avea grija de el, nu va faceti probleme.M-am uitat la rugul care aproape se stinse in spatele lui. Ofiterul scormonea jarul cu un bat.— Aveti autorizatie sa ardeti tablourile? l-am intrebat.— Politica noastra este sa distrugem toate materialele ofensatoare de care n-avem nevoie ca probe in ancheta. Pana acum am adunat suficient material. Ce mai ramane din acest gunoi e pur si simplu pus pe foc.— Nici nu mi-a trecut prin minte ca se va intampla asa ceva, am spus. Eu i-am propus comitetului doar sa trimita pe cineva sa stea de vorba serios cu domnul Kuroda, spre binele lui.M-am uitat lung la gramada fumeganda din mijlocul curtii. — De ce a fost nevoie sa ardeti lucrurile astea? Nu trebuia sa dati foc la tablouri. Printre ele erau multe opere de valoare.— Domnule Ono, va multumim pentru ajutorul dumneavoastra. Dar acum, ca am demarat investigatiile, trebuie sa lasati autoritatile in drept sa-si faca datoria. Vom avea grija ca domnul Kuroda sa fie tratat corect.A zambit, apoi s-a intors la foc, spunandu-i ceva ofiterului in uniforma. Acesta scormoni din nou in jar si mormai cu glas scazut „gunoi nepatriotic" sau cam asa ceva.Am ramas pe veranda, privind, fara sa-mi cred ochilor. Pana la urma agentul in civil se intoarse iarasi spre mine si spuse:— Domnule Ono, va propun sa mergeti acum acasa. — Lucrurile au mers mult prea departe, i-am raspuns. Si pentru ce o interogati pe doamna Kuroda, ma rog? Ce are de-a face cu toate astea?— Acum este treaba politiei, domnule Ono. De acum incolo pe dumneavoastra nu va mai priveste. — Lucrurile au mers mult prea departe. Intentionez sa discut cu domnul Ubukata. Sau poate o sa ma duc direct la domnul Saburi in persoana.Barbatul in civil striga spre cineva din casa si ofiterul care imi deschisese usa se posta langa mine.— Multumeste-i domnului Ono pentru ajutorul sau si condu-l afara, spuse agentul in civil.

RON 18.95
1

Brancusi sau cum a invatat testoasa sa zboare

Brancusi sau cum a invatat testoasa sa zboare

Atelierul lui e o lume. El nu mai traieste in Franta. O lume mica si alba in care realitatea se schimba, trupurile groase cad si corpurile isi dezvaluie sufletele, esenta. Charon e mic, cu ochi vii. Miini puternice ii piaptana barba desprinsa din Vechiul Testament. Si, daca vrea, te invita sa treci pragul. Si, daca se infurie, te poate arunca afara. Cu suturi in fund. Si, daca e fericit, aprinde focul in forja, fierbe o supa, scoate gaina si o frige direct pe jar. Peretii albi ascund drumurile lumii. Scarile de funie urca pina la patul ascuns. Sculpturile stau exact la distanta de care au nevoie ca sa vorbeasca intre ele. Ca sa vorbeasca in capul lui. Fumul gros de tigara si praful alb de ghips se poarta deasupra lor. Si piatra cinta. - FragmentFragment din cartea "Brancusi sau cum a invatat testoasa sa zboare" de Moni Stanila"Acum da cu matura in noul sau atelier din Montparnasse si rade singur cand isi aminteste. Chesarie habar nu are ca a trebuit sa suporte de multe ori spiritul hatru al lui Brancusi. Ii facea cere lase pe Dodoica - cum singur isi spunea Brancusi cateodata - sa pacaleasca lumea, nu doar ca sa se joace, dar si ca sa incerce firea oamenilor. Multi sunt dispusi sa vada doar ceea ce vor nu creada ceea ce nu le convine. Cum se zice la slujba, au ochi, dar nu vad, iar Brancusi isi face de pe acum o filosofie de viata din derutarea oamenilor, pentru a intelege el din ce material sunt facuti. Tocmai din acest motiv le spunea unor compatrioti, cu glasul sugrumat de frustrare, ca popa il silea sa poarte haina de diacon la slujbe, o amarata de roba, carpita din haine preotesti abandonate si rupte. Spunea povestea asta atat de convingator si cu ochii aproape inlacrimati, incat nimeni nu se mai gandea ca Brancusi insusi, dupa ce s-a vazut in roba, a alergat sa se fotografieze si a reusit in anul ala sa-i lase cu gurile cascate pe cativa prieteni din Romania care s-au trezit cu carti postale din care le zambea tanarul artist imbracat in slujitor al altarului. Altora le spunea, cu voce acra si dispretuitoare, ca s-a certat cu Chesarie pentru un ban de argint aterizat in pangar, pe care atat popa, cat si el si-l disputau cu inversunare. Povestea lumanarilor uitate aprinse e si mai vesela. Nu ma lasa inima, spunea el cu glas plangaret si sprancenele coborate, sa sting lumanarile! Era atat de frumoasa icoana Maicii Domnului, ca voiam sa o vad luminata zi si noapte.

RON 33.50
1

Cei ramasi si cei plecati

Cei ramasi si cei plecati

Autoarea bestselleruluiCel care ma asteaptaCe inseamna in esenta a fi compatriot? Din punctul meu de vedere, a trai pe teritoriul aceleiasi tari cu cineva nu este singura conditie pentru a fi compatriot cu persoana respectiva. A impartasi aceeasi cultura este un criteriu poate chiar mai important. Asadar, ca sa ramanem compatrioti chiar si atunci cand traim vieti rupte unele de altele, in locuri diferite, unde ne-am adaptat la culturi diferite, trebuie sa ne dam mana si sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a pastra legaturile afective dintre noi. Distanta fizica e si asa destul de mare, sa incercam deci sa le diminuam pe celelalte. Am scris aceasta carte in anul 2006 cu o perspectiva fundamental pesimista in ce priveste visul de a reface relatiile rupte, pea care la acea vreme le considerm pierdute. Evenimentele din anii urmatori si strigatul de libertate al celor ramasi in patrie mi-au aratat ca aceste legaturi sunt inca solide si deosebit de stranse.In aceasta carte am incercat sa abordez cele mai dure acuzatii pe care cele doua tabere si le arunca una celeilalte si cu siguranta ambele grupuri vor fi deranjate de acest lucru, dar ce e de facut? Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume si sa privim realitatea in fata. Poate asa vom reusi sa ne judecam mai just unii pe altii, in mai mare cunostinta de cauza. Poate asa ne vom intelege mai bine si, la greu, ne vom da mana cu prietenie si vom striga intr-un singur glas lucrul pe care ni-l dorim cu totii. - Parinoush SanieeTraducere din limba persana de Cristina CiovarnacheFragment din cartea "Cei ramasi si cei plecati" de Parinoush Saniee:"Va intrebati de ce sunt nervos si agitat. Opt ani! Toata copilaria mea a insemnat intuneric, spaima, mama tipand dintr-odata sa raman nemiscat oriunde-as fi, trezirile bruste in miez de noapte, sunetul sirenelor, bataile inimii ei si rugaciunile pe care le murmura ingrozita sub scari. La fiecare explozie, tipa si i se taia respiratia, apoi rasufla usurata spunand “Slava Domnului ca n-a cazut aici!”. Apoi spaima o cuprindea din nou. Se intrista pentru cei inghititi de daramaturi. Traiam in fiecare zi cu teama ca e randul nostru. Nu am reusit niciodata sa scap de teroarea din anii aia, care mi-a patruns, picatura cu picatura, in toata fiinta. In fiecare zi, in drum spre scoala, ii numaram pe cei care murisera in bombardamentele din noaptea anterioara sau pe front si priveam fotografiile cu ei, care se schimbau mereu, de parca cineva ar fi pregatit zilnic un album foto al cartierului. Nu se intampla nimic frumos. Pe-atunci nu stiam nimic despre sotul matusii Mahnaz, despre moartea unchiului Habib, despre plecarea unchiului Mehdi, despre problemele economice si despre toate lipsurile, dar vedeam ca toata lumea e deprimata, nervoasa, ingrijorata. Tata statea mereu cu urechea lipita de radio si apoi ne dadea vesti si mai groaznice decat ce ni se intampla noua. Mama critica tot timpul programele televiziunii nationale. Singura noastra distractie erau casetele video ilegale la care ne uitam in secret. O data pe saptamana, Javad venea cu o geanta plina cu filme pe caseta. Ce spectacol mai era!Ziceai ca facem trafic cu heroina. Tata statea de paza in capul strazii, iar eu, la usa de la intrare. Intre timp, mama alegea repede cateva filme. Dupa ce pleca Javad, mai stateam o vreme cu frica-n san, ca nu cumva sa fi fost prins pe strada si sa ne denunte. Mama imi tot amintea sa nu cumva sa spun la scoala ceva despre casetele video, sa nu cumva sa-mi scape ca tata bea uneori alcool, sa nu cumva sa spun ca mama nu-si acopera capul cand avem musafiri... Sa nu cumva sa... Sa nu cumva sa... Eram buimac, nu mai stiam ce e bine si ce e rau. Un copil cuminte trebuie sa nu minta sau sa spuna minciunile potrivite? Siguranta noastra depindea de minciuni, iar eu nu prea stiam sa mint. Intr-o zi, am facut prostia sa-i zic unui coleg marele nostru secret si i-am spus ca in seara dinainte un prieten de-al tatei a adus niste vin facut de el, ca eu si fratele meu am reusit sa gustam pe furis din paharul tatei si ca avea un gust ciudat.

RON 38.00
1

Iubirile croitoresei

Iubirile croitoresei

In lunile de dinaintea revolutiei franchiste, tinara croitoreasa Sira Quiroga paraseste Madridul, minata de nemarginita iubire pentru un barbat aproape necunoscut. Se stabileste impreuna cu acesta in Tanger, oras monden, exotic si vibrind de pasiune, unde i se intimpla ceva de neimaginat. Caci aici va fi Sira si tradata, si parasita. Asa se naste romanul Iubirile croitoresei, o aventura pasionanta, traita in saloane haute couture si hoteluri de lux, unde conspiratiile politice si nestiutele misiuni ale serviciilor secrete se impletesc cu loialitatea fata de cei apropiati si forta de neinfrint a dragostei. Bestsellerul spaniol al anului 2010, cu peste un milion de exemplare vindute! Romanul a fost adaptat pentru TV, intr-o serie de 13 episoade care se vor difuza la inceputul anului 2014 in Romania, la Euforia TV. Fragment din romanul "Iubirile croitoresei" de Maria Duenas: „Primele zile au trecut in zbor. Trudeam fara preget si ieseam foarte putin, abia cat sa fac o scurta plimbare la caderea serii. Intalneam indeobste vecini: mama si fiul de la usa din fata, tinandu-se de brat, doi sau trei dintre copiii de deasupra, care coborau scara in goana mare, ori cate o doamna grabita sa intre in casa, unde era asteptata pentru a pregati cina familiei. O singura umbra mi-a intunecat treaba in prima saptamana: blestematul de costum de tenis. Am trimis-o pe Jamila cu un biletel pe Strada Luneta: „Am nevoie de reviste cu modele de costume de tenis. Chiar si vechi". - Duamna Candelaria spus Jamila vine maine. Jamila s-a dus a doua zi la pensiune si a revenit cu un teanc de reviste pe care abia il putea duce in brate. - Duamna Candelaria spus ca dimisoara Sira priveste revistele astea mai intai, m-a informat cu dulceata in glas in spaniola ei stangace. Era imbujorata de atata graba, deborda de energie si iluzii. Intr-un fel, imi amintea de mine in primii ani de munca la atelierul din Strada Zurbano, cand trebuia doar sa alerg de colo-colo cu comisioane si comenzi, strabatand strazile sprintena si fara griji, ca o pisicuta maidaneza, profitand de orice mica distractie ce-mi ingaduia sa zabovesc cateva minute peste ora de intoarcere si sa ma incui cat mai tarziu cu putinta intre patru pereti. Nostalgia ma ameninta cu loviturile ei, dar stiam sa ma feresc la vreme si sa ma fofilez, eschivandu-ma gratios: invatasem arta fugii si o practicam ori de cate ori ii presimteam amenintarea in apropiere. Am rasfoit cu nerabdare revistele. Toate vechi, inulte foarte ponosite, unele chiar fara coperte. Putine de moda, cele mai multe pe teme generale. Cateva din Franta, majoritatea din Spania sau chiar din Protectorat: La Esfera, Blanco y Negro, Nuevo Mundo, Marruecos Grafico, Ketama. Multe pagini aveau colturile indoite; Candelaria le rasfoise, poate, la iuteala si-mi marcase unele. Le-am deschis si n-am zarit nimic din ceea ce asteptam. Intr-o poza, doua doamne date cu briantina, in alb din cap pana-n picioare si tinand fiecare in mana stanga o racheta, dadeau mana peste o plasa. In alta imagine, un grup de femei foarte elegante aplaudau un jucator de tenis caruia i se inmana un trofeu. Mi-am dat seama ca in biletelul trimis Candelariei nu pomenisem ca era un costum de tenis pentru femei. Eram gata s-o chem pe Jamila si s-o trimit iar la pensiunea de pe Strada Luneta, cand am scos un strigat de bucurie. In a treia dintre revistele marcate aparea chiar ceea ce-mi trebuia. Un amplu reportaj prezenta o jucatoare de tenis cu un jerseu deschis la culoare si un soi de fusta din doua parti, o fusta obisnuita si un pantalon amplu: ceva ce nu mai vazusem in viata mea, ca si, mai mult decat probabil, majoritatea cititorilor acelei reviste, daca judecam dupa cat de amanuntit reproduceau acele poze echipamentul femeii. Textul era in franceza si abia l-am priceput, dar pomenea de multe ori de jucatoarea de tenis Lili Alvarez, de designera Elsa Schiaparelli, de un loc numit Wimbledon. In ciuda bucuriei de a gasi cateva indicii dupa care sa lucrez, m-a cuprins teama. Am inchis revista si am cercetat-o pe indelete. Era veche, ingalbenita. Am cautat anul. 1931. Lipsea ultima coperta, avea urme de umezeala pe margini si cateva pagini rupte. M-a coplesit spaima. Nu puteam sa-i arat vechitura aia nemtoaicei si sa-i cer parerea despre costum; riscam sa-mi distrug faima de croitoreasa distinsa, detinatoare a celor mai recente tendinte. Umblam nervoasa prin casa, incercand sa gasesc o iesire, o strategie, orice m-ar fi ajutat sa depasesc situatia.”

RON 28.45
1