Vores kunder ligger øverst på Google

Google Ads Specialister fra Vestjylland

Vi er 100% dedikerede til Google Annoncering – Vi har mange års erfaring med Google Ads og den bruger vi på at opsætte, optimere & vedligeholde vores fantastiske kunders konti.

100% Specialiseret i Google Ads
Vi har mange års erfaring fra +300 konti
Ingen lange bindinger & evighedskontrakter
Jævnlig opfølgning med hver enkelt kunde
Vi tager din virksomhed seriøst

24 rezultate (0,18415 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Lenin. O biografie

Lenin. O biografie

Biografie politica la superlativ. - Sunday TelegraphLenin este si astazi o personalitate controversata. Unii il privesc cu aversiune, altii inca ii propaga ideile. In poate cea mai cunoscuta si mai bine documentata biografie a lui Lenin, Robert Service ni-l prezinta asa cum nu il intilnim in cartile de istorie: ca o figura politica marcanta, dar si ca un om obisnuit. Un om care s-a bucurat de sustinerea familiei, dar care, dupa ce fratele sau a fost executat din ordinul tarului, a devenit un rebel. Un om a carui dorinta de distrugere s-a dovedit a fi mai puternica decit dragostea pentru proletariatul in slujba caruia sustinea ca se afla. Un om care, impins de preocuparile sale intelectuale si de furia impotriva regimului, a ajuns, dintr-un tinar activist marxist, fondatorul partidului comunist si al statului sovietic. Un om care a lasat mostenire Rusiei opresiunea politica si intimidarea sociala, dar pe care, in pofida suferintelor indurate de pe urma comunismului, multi l-au jelit la moartea sa si dupa aceea.Cel mai bun punct de plecare pentru a-l cunoaste pe fondatorul bolsevismului este cartea istoricului britanic Robert Service. Service scrie impotriva canonului referitor la Lenin care predomina atit in Est, cit si in Occident. - New York Review of BooksCea mai importanta contributie a cartii sint informatiile de ordin personal. Datorita lor, Lenin apare mai uman, dar si mai inspaimintator. Service nu lasa relatarile sa alunece in sentimentalism si nu uita nici o clipa despre cine vorbeste. - Wall Street JournalDaca, datorita anumitor circumstante, istoria nu s-ar fi intors in favoarea lui, Lenin ar fi putut ramine un exilat anonim. Aceasta biografie superba arata de ce nu s-a intimplat asa. - BooklistFragment din cartea "Lenin. O biografie" de Robert Service"Cu atit mai uluit a fost in dimineata zilei de marti, 4 iulie, cind a fost trezit de un trimis al Comitetului Central bolsevic. Maksimilian Savelev, care facea parte din redactia Pravdei si era un apropiat al radicalilor din Organizatia Militara, venise la Neivola cu trenul ca sa-i dea lui Lenin de veste ca demonstratiile impotriva Guvernului Provizoriu erau pe punctul de a scapa de sub control si ca ministrii planuiau sa ia contramasuri dure. Indiferent de starea in care se afla, Lenin a trebuit sa puna capat vacantei si sa se intoarca la Petrograd. Putea sa fie o insurectie tot asa cum putea sa fie si un fiasco. Varsarea de singe era aproape inevitabila. Locul lui Lenin nu era in Finlanda, ci alaturi de camarazii sai din Comitetul Central bolsevic. Micul grup format din Lenin, Maria Ilinicina, Savelev si Bonci-Bruevici si-a facut bagajele in pripa si a luat primul tren inapoi catre granita administrativa ruso-finlandeza de la Beloostrov, apoi mai departe spre Gara Finlanda. Calatoreau cu pasapoarte legale, iar Bonci-Bruevici se temea ca nu cumva sa intre in conflict cu alti pasageri, insa nu s-a intimplat nimic De la Gara Finlanda s-au grabit spre resedinta Matildei Ksesinskaia, pentru ca la amiaza sa se alature Comitetului Central.Grevele si demonstratiile durau deja de citeva zile ; multimi de muncitori, soldati si marinari se adunau frecvent in fata vilei, asteptind din partea Comitetului Central un semn pentru un atac decisiv impotriva Guvernului Provizoriu. La fel s-a intimplat si la scurt timp dupa intoarcerea lui Lenin, caruia i s-a cerut sa iasa la balcon si sa se adreseze multimii. La inceput a ezitat, insa liderii bolsevici din Kronstadt l-au convins s-o faca. Lenin era sigur in acel moment ca criza fusese supraalimentata si ca liderii Organizatiei Militare actionasera iresponsabil. Intorcindu-se spre cei care erau cu el in vila Ksesinskaia, le-a spus: „Meritati o chelfaneala zdravana pentru treaba asta!"17, apoi s-a dus pe balcon si a cerut multimii sa-si meninta calmul. A sustinut ca demonstratiile antiguverna-mentale trebuiau sa fie inainte de toate pasnice, insa mesajul sau nu a fost bine primit. Multimea crezuse ca Lenin, care scrisese inflacarat despre nevoia de a inlatura Guvernul Provizoriu, se va pronunta pentru actiune violenta si neintirziata. Lenin insa a gindit cumpatat, iar la primele ore ale zilei de 5 iulie Comitetul Central bolsevic a facut si ultimul pas inapoi, anulind demonstratia care fusese planificata pentru mai tirziu in acea zi.

RON 14.50
1

Iubirea omeneasca

Iubirea omeneasca

Cand este amenintata, existenta se arata in toata goliciunea ei si ne frapeaza prin extrema simplitate a mecanicii sale. De-a lungul ceasurilor de carcera, am descoperit aceste mecanisme fruste: frica anuleaza orice pretinsa complexitate psihica, apoi setea si foamea alunga frica, ramine aiuritoarea banalitate a mortii, dar acest frison al spiritului devine repede ridicol in comparatie cu micile umilinte trupesti… in sfirsit vine dezgustul fata de sine, fata de acea mica sfera a existentei care se credea pretioasa, pentru ca era unica, si care ajunge sa se sparga printre atitea alte basici de tot felul.Fragment din romanul "Iubirea omeneasca" de Andrei Makine:"...Cu multi ani mai tarziu, naivitatea intrebarii avea sa-i revina in minte, iar el avea sa-si spuna ca acea refiectie de adolescent despre revolutie si dragoste nu era chiar atat de tampita. Pentru ca la ce servesc tresaltarile eliberatoare daca nu ne schimba radical modul de a ne intelege si a ne iubi semenii ? Avea sa-si dea seama ca, de la noaptea aceea cu luna plina, dragostea devenise pentru el un criteriu secret de judecare a oricarei activitati umane pe acest pamant. Elias a crezut la inceput ca era vorba de un hot: in ceata primelor ore ale diminetii, un om s-a strecurat pe langa coliba vecina, a impins discret usa, apoi a iesit si s-a privit in dreptunghiul oglinzii fixate de pervaz. Si-a netezit pieptanatura, si-a aranjat gulerul vestonului, s-a intors...Elias l-a recunoscut pe tatal sau. I s-a parut mic ("E din cauza ca am crescut", si-a spus el) si imbracat cu acea eleganta de cocos pe care o afiseaza unii militari. Uniforma era prea stramta, prea incarcata de buzunare si nasturi. Semana cu... un ofiter portughez! Elias s-a indepartat de fereastra, sperand sa stearga prin cuvinte acea penibila prima impresie. Avea atatea sa-i povesteasca acestui om.Voia sa-i vorbeasca despre maica-sa in inchisoarea din Dondo. O femeie invizibila, pierduta in multimea de prizonieri. Si apoi smulsa din masa aceea umana, o umbra muta intinsa in baraca lor, pe malul raului Cuanza. Si, sub pielea ei pamantie, stralucirea alba a claviculei fracturate.

RON 21.80
1

Sfarsitul e mereu aproape

Sfarsitul e mereu aproape

Sfarsitul e mereu aproape. Momente apocaliptice de la colapsul Epocii Bronzului pana la amenintarea nuclearaBestseller New York TimesMomentele dificile ii fac oare pe oameni mai puternici? Poate umanitatea sa sustina, fara a se autodistruge, puterea armelor pe care ea insasi le-a creat? Tehnologia sau abilitatile oamenilor vor ajunge vreodata la un maximum ori vor regresa? Nu se stiu raspunsurile la astfel de intrebari, insa nimeni nu le prezinta la fel de interesant ca Dan Carlin, legind trecutul si viitorul in moduri fascinante si neobisnuite. Intrebarile pe care ni le propune se refera la cel mai important subiect imaginabil: supravietuirea omenirii. De la colapsul Epocii Bronzului pina la provocarile erei nucleare, aceasta problema ameninta umanitatea ca o staruitoare sabie a lui Damocles. Cu totul iesita din tipare si erudita, ciudata si profunda, Sfirsitul e mereu aproape analizeaza problemele care sunt rareori prezentate publicului si face dintr-odata trecutul sa devina important pentru prezentul nostru foarte turbulent.In pofida aparentei stabilitati a epocii noastre, nu avem garantia ca situatia actuala nu se va schimba drastic. Exemplele din aceasta carte reconstituie unele perioade in care s-a intamplat asta. Si noi am putea avea o varianta moderna a colapsului Epocii Bronzulut. Ori superputerea globala ar putea suferi o implozie neasteptata, cum s-a intamplat cu stravechea Asirie, creandu-se un urias vid geopolitic. Roma timpurilor noastre s-ar putea fragmenta asemenea Impertulut Roman. O panderme ar putea izbucni cu usurinta, iar daca ar fi destul de grava, ne-ar aminti cum traiau oamenii inainte de medicina moderna. Ar putea surveni un razboi nuclear sau un dezastru ecologlc. Ne-am putea trezi intr-o realitate despre care generafille viitoare vor citi in carti descriind experientele umane extreme sau formuland avertismente cu privire la ceea ce trebuie evitat.Fragment din cartea "Sfarsitul e mereu aproape" de Dan Carlin:" Aparitia armelor nucleare a facut posibil, pentru prima oara in istorie, ca un singur om sa distruga zeci de milioane, poate chiar sute de milioane de vieti si, odata cu dezvoltarea tehnologiei de lansare a incarcaturii nucleare, sa faca asta in doar cateva minute. Nici unul dintre cei mai infricosatori oameni din istorie Ginghis-Han, Alexandru Macedon, Adolf Hitler — nu dispunea de o astfel de capacitate. Daca in secolul al XIII-lea titanul mongol Ginghis-Han decidea sa distruga un imperiu sau un stat, asta avea sa dureze un timp. Daca statul era urias — cum era, de exemplu, China -, probabil ca urma sa dureze zeci de ani. Daca insa presedintele Richard Nixon, in 1969, decidea sa lanseze un atac nuclear in acelasi loc, putea ucide o suta de milioane de chinezi intr-o dupa-amiaza.Daca omenirea ar trata aceasta noua superarma la fel ca pe oricare alta arma eficienta inventata vreodata, urmatorul razboi mondial s-ar purta avand la dispozitie capacitati distructive aproape supranaturale. Cele cateva sute de oameni care au fost martori la nasterea epocii atomice si-au dat seama de asta in momentul in care au vazut testul Trinity din desert: “Acum am devenit moartea, distrugatorul lumilor”, cum spunea Oppenheimer.La fel ca oamenii de stiinta, si americanii de rand au avut reactii contradictorii. Daca esti implicat intr-un razboi mondial care treneaza si tabara ta dobandeste o superarma, aceasta va fi cu siguranta perceputa lumina pozitiva. In cartea saIn the Shadow of War, istoricul Michael S. Sherry descrie reactiile diverse ale americanilor dupa ce presedintele Truman a vorbit la televizor, spunand poporului american si lumii intregi ca bomba fusese lansata si explicand ce era aceasta noua arma si de ce fusese folosita. “Unii au spus ca sunt mandri de realizarea americanilor si satisfacuti de razbunarea contra japonezilor.” Unii ar fi vrut ca razboiul sa continue, ca sa lansam mai multe bombe asupra Japoniei. “Altii - mai ales soldatii care presupuneau ca o invazie a Japoniei era singura alternativa la folosirea bombei - s-au bucurat de pacea pe care bomba o accelerase, precum si de faptul ca se fabricase aceasta bomba, considerata un instrument util pentru asigurarea continuitatii pacii.”Altii au vazut cu totul altceva - pentru ei, bomba era dovada nenorocirii aduse de razboiul modern. Alti oameni simteau ca prevesteste ce ne-ar putea rezerva viitorul.

RON 14.50
1

Imperiul pisicilor

Imperiul pisicilor

Alex Tocilescu este un tip cult, cu imaginatie si umor, caruia ii plac muzica, pisicile, conversatiile si satul 2 Mai. Asa sint si povestirile lui populate cu extraterestri, politicieni, locatari de bloc, diavoli sau feline: au o naturalete absurda, o impuritate elitista si un umor neconventional – trei atuuri care pe unii ii vor face sa ridice statui, iar pe altii din umeri. Caci in realismul paralel al lui Tocilescu se intersecteaza mai toate genurile: parodia si parabola, satira si apocrifa, farsa si pornograficul, fantasy-ul si autofictiunea. Ingenioasele sale proze sint punk, pulp, prozac. Ca si cum Iisus, Harms si Tarantino ar intra intr-un bar unde cinta David Bowie. Orice se poate intimpla. Inclusiv ca barmanul sa fie o pisica. - Marius Chivu Fragment din cartea "Imperiul pisicilor" de Alex Tocilescu: "A doua zi m-am trezit pe la noua. M-am dus la administrator si i-am cerut o lopata si un tarnacop. N-avea decat lopata. Mi-a dat-o. - Mi-a murit motanul, i-am explicat. - Imi pare rau, a zis. Cu restanta aia la intretinere ce facem? - Poimaine, am zis. - Bine, dar te rog, nu ma uita. - Nu te uit, iau maine salariul. Roxana nu vrusese sa vina cu mine. - Nu pot. Sa nu te superi, zisese. - Nu ma supar. Venise pana la masina si pusese mana pe cutia din portbagaj. Cel mai potrivit loc pentru inmormantare mi se parea, habar n-am de ce, padurea Baneasa. Era aproape de gradina zoologica, poate de-aia. Am lasat masina la marginea padurii si am pornit pe o poteca, cu cutia in brate si lopata pe umar. Un barbat cu un Golden Retriever a trecut dezinteresat pe langa mine. Apoi un jogger. Apoi altul. M-am oprit langa un copac oarecare, am pus cutia jos si am inceput sa sap. Mergea mai repede decat ma asteptasem. Transpiram putin, era cam mijlocul lui aprilie, sa tot fi fost vreo 18 grade afara, soare, zgomot de pasari, se auzea chiar si o ciocanitoare gaurind un copac. Cand groapa mi s-a parut suficient de mare, m-am oprit. Am trantit lopata pe jos, am luat cutia cu motanul si am incercat s-o bag in pamant. Nu intra neam, groapa era si prea ingusta, si prea putin adanca. Am oftat si am continuat sa sap. Dupa vreo doua minute, lopata s-a lovit de ceva tare. Am sapat putin mai la stanga, dar obiectul parea sa fie destul de mare. Cum nu era lopata mea si nu voiam s-o stric, m-am aplecat si am inceput sa dau pamantul la o parte cu mainile, pana a iesit la iveala o suprafata plana de metal."

RON 21.80
1

De la Golania la rezist

De la Golania la rezist

De la Golania la #rezist. Jurnal civic 2017-2019La aproape trei decenii de la miscarea civica Golania din Piata Universitatii, in 1990, a aparut miscarea #rezist, cu proteste ce au cuprins intreaga tara, declansate impotriva schimbarilor in justitie dorite de coalitia corupta aflata la guvernare. Acesta este jurnalul personal tinut de Ruxandra Cesereanu in perioada 2017-2019, cind s-a implicat activ in protestele din Cluj, fiind adesea printre oamenii care au iesit in strada. Trei ani de viltoare sociala si politica in tara noastra sint sintetizati in acest jurnal, evidentiind cele mai aspre momente de criza, dar si micile victorii care au pastrat vie speranta protestatarilor si i-au ajutat sa „reziste” pina la destramarea coalitiei de guvernare din 2019. De la Golania la #rezist contureaza caruselul de emotii si reactii prin care a trecut autoarea in timpul protestelor, asemenea celor cu care a impartasit dorinta de trezire civica a Romaniei si de aparare a unor principii fundamentale pentru democratie.Dupa ce am vazut cu ochii mei manifestatia-maraton din Piata Universitatii si am auzit discursurile din balconul Universitatii, reactiile multimii, cintecele, spiritul parodic, umorul, rugaciunile comunionale, ceva s-a trezit definitiv in mine. Acelui ceva eu ii spun constiinta morala. Era o energie noua, de observator lucid si combativ, implicat in ceea ce se intimpla in tara sa. Acel ceva m-a facut sa ma preschimb intr-un actant civic din 1990 incoace, chiar daca mi-au ramas tabieturile de spectator. In latura mea socio-politica sint mai degraba un raisonneur si, in mod cert, o analista a mentalitatilor. Piata Universitatii 1990 m-a facut sa fiu asa ceva, m-a marcat definitiv si definitoriu, de aici mi se trage meteahna de comentator, acesta a fost inceputul. - Ruxandra Ceserean

RON 14.50
1

Potkin și Stubbs

Tara cu un singur gras

Pescarusul. Unchiul Vanea

Jurnalul unui killer sentimental. Yakare

Joia dulce

Celelalte povesti de dragoste

Necazuri cu scoala

Necazuri cu scoala

In loc sa culegem si sa publicam perlele loazelor, care amuza atitea cancelarii ale profesorilor, ar trebui sa scriem o antologie a profesorilor buni. Literatura nu duce lipsa de asemenea marturii: Voltaire aducindu-le un omagiu iezuitilor Tournemine si Poree, Rimbaud aratindu-si poemele profesorului Izambard, Camus scriindu-i scrisori filiale domnului Martin, preaiubitul lui invatator, Julien Green reamintindu-si cu afectiune de imaginea vie si plina de culoare a domnului Lesellier, profesorul lui de istorie, Simone Weil aducindu-i laude profesorului ei, Alain, care la rindul lui nu-l va uita niciodata pe Jules Lagneau, care i-a trezit apetitul pentru filozofie, J.-B. Pontalis celebrindu-l pe Sartre, care «transa» atit de mult fata de toti ceilalti profesori ai lui… Daca, pe linga portretul profesorilor celebri, aceasta antologie ar propune portretul neuitatului profesor pe care aproape cu totii l-am intilnit macar o data in timpul scolaritatii, poate ca am face putina lumina asupra calitatilor necesare practicarii acestei stranii meserii. - Daniel PennacFragment din romanul "Necazuri cu scoala" de Daniel Pennac:"Tuturor acelora care pun constituirea gastilor doar pe seama fenomenului periferiilor le spun: aveti dreptate, da, somajul, da, concentrarea exclusilor, da, regruparile etnice, da, tirania elementelor care pot marca, familia monoparentala., da, dezvoltarea unei economii paralele si diversele forme de trafic de toate soiurile, da, da, da... Dar sa ne ferim sa subestimam singurul lucru asupra caruia putem actiona personal si care dateaza din noaptea timpurilor pedagogice: solitudinea si rusinea elevului care nu intelege, pierdut intr-o lume in care toti ceilalti inteleg.Doar noi al putem scoate afara din aceasta temnita, fie ca suntem sau nu formati in vederea acestui scop.Profesorii care m-au salvat - si care au facut din mine un profesor - nu erau formati pentru acest scop. Nu s-au preocupat de originile infirmitatii mele scolare. Nu si-au pierdut vremea cautandui cauzele si nici dojenindu-ma. Erau niste adulti confruntati cu niste adolescenti in pericol. si-au spus ca era o urgenta. S-au aruncat cu capul inainte. Nu m-au prins. Au plonjat din nou, zi dupa zi, iarasi si iarasi... Pana la urma m-au scos de-acolo. Şi pe multi odata cu mine. Pur si simplu ne-au pescuit din nou. Le datoram viata.

RON 19.00
1

Proiectul Rosie

Proiectul Rosie

Proiectul Rosie este o sublima si, la prima vedere, imposibila poveste de dragoste. La treizeci si noua de ani, Don Tillman, un profesor de genetica suferind – fara sa stie – de sindromul Asperger, e inca burlac. Desi e destept si aratos, nu prea are noroc in dragoste. Dar de data asta e hotarit sa reuseasca. De aceea a initiat Proiectul Sotia, pe baza unui chestionar de saisprezece pagini, care il va ajuta sa-si afle partenera perfecta prin eliminarea pas cu pas a tipurilor feminine nepotrivite: veganele, microbistele, creationistele, fumatoarele, ignorantele, homeopatele... Numai ca frumoasa Rosie, care da buzna in viata lui, e exact pe dos: munceste intr-un bar, e vegetariana, fumeaza si, in plus, incearca sa dea de urma tatalui ei biologic. "Cea mai incompatibila femeie din lume", conchide Don. Si totusi se lasa implicat, fara sa stie prea bine de ce, intr-un nou proiect: s-o ajute pe Rosie sa-si gaseasca tatal prin intermediul unor mostre de ADN prelevate pe ascuns. Si sa descopere ca dragostea si viata nu urmeaza intotdeauna regulile stiintei. Romanul de debut al lui Graeme Simsion, Proiectul Rosie, a fost tradus in patruzeci de limbi, recompensat in 2012 cu Victorian Premier’s Award pentru manuscrise inedite si s-a aflat printre finalistii la International IMPAC Dublin Literary Award. Fragment din cartea "Proiectul Rosie" de Graeme Simsion: "— Inteleg ca te-ai mai intalnit cu Rosie. Dupa cum a prevazut expertul, a subliniat el. — Da, i-am raspuns, dar nu pentru Proiectul Sotia. Gene este cel mai bun prieten al meu, dar tot nu ma simteam in stare sa-i dezvalui informatii despre Proiectul Tata. Din fericire, nu a insistat. Probabil a presupus ca aveam intentii sexuale cu Rosie. Am fost chiar uimit ca nu a atacat imediat subiectul. — Ce stii despre Rosie? m-a intrebat el. — Nu foarte multe, i-am raspuns sincer. N-am prea vorbit despre ea. Conversatiile noastre se concentreaza pe probleme externe. — Hai, scuteste-ma, mi-a spus el. Doar stii cu ce se ocupa, stii unde isi petrece timpul. — E barmanita. — OK, a raspuns Gene. Asta e tot ce stii? — Si nu il place deloc pe tatal ei. Gene a izbucnit in ras fara nici un motiv evident. — Nu cred ca e chiar Robinson Crusoe. Aceasta a parut sa fie o afirmatie batjocoritoare legata de paternitatea lui Rosie, insa mi-am amintit ca referirea la fictionalul supravietuitor al unui naufragiu poate fi folosita si ca metafora, insemnand ca cineva nu e singur sau, in acest context, ca barbatul acela nu era singurul pe care Rosie nu-l placea. Gene probabil ca mi-a observat expresia confuza din timpul rationamentului meu si a continuat: — Lista de barbati pe care ii place Rosie nu e foarte lunga. — E gay? — Ar putea foarte bine sa si fie, a raspuns el. Uita-te cum se imbraca! Comentariul lui Gene parea sa se refere la genul de vestimentatie pe care il purta cand a venit prima oara la biroul meu. Dar pentru munca la bar se imbracase conventional, iar in timpul vizitelor facute pentru a colecta ADN Rosie purtase blugi si bluze cu nimic iesite din comun. In seara cu Incidentul Haina se imbracase neconventional, dar deosebit de atragator. Poate ea nu voia sa trimita semnale de imperechere in mediul in care o intalnise Gene - probabil intr-un bar sau restaurant. O mare parte din vesmintele unei femei au menirea de a-i spori atractivitatea sexuala, cu scopul de a-i asigura un partener. Daca Rosie nu cauta un partener, parea perfect rational sa se imbrace altfel. Erau multe intrebari pe care voiam sa i le pun lui Gene despre ea, dar banuiam ca respectivele intrebari ar fi presupus un nivel de interes pe care Gene l-ar fi interpretat gresit. Aveam totusi o intrebare importanta. — De ce a vrut Rosie sa participe la Proiectul Sotia?"

RON 23.70
1

Doamna si licornul

Doamna si licornul

Cele sase tapiserii reprezentind Doamna si licornul, pastrate la Musee National du Moyen-Age de la Cluny, Paris, sint cunoscute in toata lumea, insa despre oamenii care le-au creat, in Evul Mediu tirziu, se stiu foarte putine lucruri. Se povesteste ca au fost comandate de un nobil francez, Jean Le Viste, iar la moartea sa, in 1500, acestea au trecut in proprietatea fiicei sale, Claude. Insa numele artistului care a proiectat tapiseriile a ramas in umbra trecutului, iar atelierul unde au fost executate nu poate fi localizat cu precizie. Tracy Chevalier transpune putinele date cunoscute intr-o admirabila poveste, emotionanta si convingatoare, cu personaje bine conturate si realiste. Fiecare dintre tapiseriile realizate de-a lungul povestirii este intitulata dupa simtul pe care il descrie (Gustul, Pipaitul, Mirosul, Auzul, Vazul). Cea de-a sasea tapiserie, care fie incepe, fie incheie ciclul, ne este familiara, dupa cuvintele tesute in ea, sub titlul A mon seul desir. Fragment din cartea "Doamna si licornul" de Tracy Chevalier: "Georges de la Chapelle  In clipa in care l-am vazut, am stiut ca n-o sa-mi placa. In mod obisnuit nu judec asa de iute - las asta in seama sotiei mele. Dar cand a intrat cu Leon Le Vieux, mi-a cercetat atelierul cu privirea de parca ar fi fost pe o strada de mahala din Paris, iar nu pe rue Haute, langa Place de la Chapelle - loc foarte respectabil pentru un lissier. Apoi nu s-a ostenit sa ma priveasca in fata, urmarindu-le in schimb cu privirea pe Christine si Alienor cum se miscau prin camera - el, cu tunica lui bine croita si cu pantalonii lui stramti, parizieni! Individul e prea sigur de el, mi-am zis. N-o sa-mi aduca decat belele.  Am fost surprins pana si ca venise. Ma ocup cu tesutul de treizeci de ani si niciodata un artist n-a facut drumul tocmai de la Paris ca sa ma vada. Nu-i nici o nevoie - tot ce-mi trebuie sunt proiectele artistului si un desenator bun, ca Philippe de la Tour, care sa le mareasca. Artistii nu sunt de nici un ajutor pentru un lissier.  Leon nu ma avertizase ca-l va aduce cu el pe acest Nicolas des Irmocents si, oricum, au venit mai devreme decat ma asteptam. Eram toti in atelier, pregatindu-ne pentru decuparea tapiseriei pe care o tesuseram. Desprinsesem cartonul de sub tapiserie si i1 rulam pentru a-l pune la pastrare, impreuna cu celelalte desene de tapiserii pe care le am. Georges Le Jeune scotea ultima dintre bobine. Luc matura un loc gol pe podea, unde urma sa intindem tapiseria dupa ce aveam s-o taiem de pe razboi. Christine si Alienor coseau, gata sa inchida ultimele fante lasate intre culori in tapiserie."

RON 21.80
1

Serile in catunul de linga Dikanka

Bob Honey care face si drege

Bob Honey care face si drege

Bob Honey e un american divortat, de virsta a doua, care se pricepe la o multime de lucruri, de la curatarea foselor septice, domeniu in care incearca sa-si extinda afacerea in afara Americii, pina la explozibili facuti in casa. Insa, in 2003, o intilnire intimplatoare in Bagdadul devastat de razboi il face sa devina asasin platit, mai exact, asasin de batrini. Pe parcursul noii sale cariere, Bob Honey „face si drege”: executa misiuni, inventeaza ritualuri si, la un moment dat, se indragosteste de o tinara cu peruca, bolnava de alopecie, fara sa stie ca propria lui viata e in pericol. Dincolo de intriga trasnita si plina de intorsaturi neasteptate, Bob Honey care face si drege este o acuta satira sociala, Sean Penn descriind societatea americana contemporana intr-o cheie distopica. Romanul sau este incarcat de aluzii politice si diatribe la adresa unei lumi distorsionate fictional tocmai pentru a dezvalui o realitate profund ingrijoratoare.Comic, cosmaresc, frematind de viata... Bob Honey este un erou al vremurilor noastre si-al epocii Trump, reflectat in oglinda crapata a scriiturii lui Penn. - Paul TherouxO carte cuceritor de ciudata... Penn isi stabileste un obiectiv ambitios, iar reusita lui este una spectaculoasa. Bob e un personaj minunat, genul de ins de la care nu-ti mai poti lua ochii... si partea aceasta din carte are un farmec aproape incomensurabil. - BooklistAm banuiala ca lui Thomas Pynchon si Hunter S. Thompson le-ar placea teribil aceasta carte. - Salman Rushdi

RON 14.50
1

Cei frumosi si blestemati

Cei frumosi si blestemati

F. Scott Fitzgerald este autorul romanuluiMarele Gatsby, „al doilea mare roman in limba engleza al secolului XX, dupa Ulise, de James Joyce” (The Washington Post)Ca siMarele Gatsby,Cei frumosi si blestematieste o poveste despre America anilor ’20, o epoca tumultuoasa in care arta, dragostea si banii sunt aproape invariabil insotite de ambitii nebunesti, talente irosite si esecuri ireparabile, cand consumul nemasurat de alcool si stralucirea vietii de noapte devin adevaratul crez al unei generatii. Anthony Patch, figura centrala a romanului, este un tanar sofisticat, cu studii la Harvard, pe care aburii alcoolului il vor transforma intr-o „epava josnica si dezgustatoare”. Episodul nefericitei casatorii cu Gloria – despre care s-a spus ca ar fi inspirat din povestea reala de dragoste a lui Fitzgerald si a Zeldei Sayre – se incheie cu prabusirea celor doi in abisul degradarii fizice si morale, un moment ce aminteste cu amaraciune de stralucirea risipita si tineretea distrusa.Cei frumosi si blestematieste, printre altele, un studiu al vietii conjugale - o schita in nuante intunecate de sepia. Egoisti, dar fermecatori, Anthony si Gloria ar putea sa se indrepte spre cariere de succes in literatura si cinematografie. Cuplul lor radiaza o stralucire aparte, insa, pentru ca nici unul din ei nu este inzestrat cu scanteia care ar face din aceasta stralucire o flacara creatoare, nimbul care ii inconjoara paleste, se intuneca si dispare. Poate ca acesta este rezultatul concluziei amare a lui Fitzgerald ca aura unor asemenea oameni este un dar otravit daca nu conduce la o capodopera, asa cum este romanul de fata. - The New York Time

RON 21.90
1

Sinii verzi

Sinii verzi

Cu aceeasi verva, economie si exactitate lexicala (frazele au o precizie si o cadenta de bisturiu narativ), Florin Iaru ofera o mica panorama de fictiuni ingenioase, exersate in mai multe registre, de la realismul comic si anecdote fals-moralizatoare, la un horror & fantasy desprins parca din comics-urile ce au inspirat seria Tales From The Crypt, dar intotdeauna cu un twist stilistic. Comic-parodice, "crude si insolite", scandaloase si morbide, povestirile lui Florin Iaru, desi, prin forta restrinsa a textului, schematice din punctul de vedere al psihologiei personajelor, sint atipice si vin in contra unui orizont de asteptare nu doar fictional, dar si moral. - Marius Chivu     Fragment din volumul "Sinii verzi" de Florin Iaru:     „Voda inainteaza maiestuos in fata tronului, pentru ca urmeaza tirada sublimului Apus de soare. Nici nu apuca domnitorul sa deschida gura ca, brusc, fata i se strimba si, cu oarece fereala, isi strecoara o mina in buzunar. Pipaie, probabil, vreo pecete. Rostogoleste niste ochi rotunzi ca galbenusul. Incepe monologul. Maestrul recita cu patos. Dar nu apuca sa ajunga la „Moldova nu-i a mea", ca se intrerupe si iese furtunos din scena. Curtenii mormaie descumpaniti. Publicul se framinta. Asa o fi viziunea regizorala. Tunetele se revarsa in absenta stapinului. In fine, actorii improvizeaza si scot scena la liman. Pauza intre acte. Directorul se repede turbat la maestru si-l insfaca de barba. Dar domnitorul nu pare dispus la pertractari. Ii face un semn scirbit, impingindu-l cit colo. Vorbeste la telefon, e dus, transportat.     — Da, iubi, nu, iubi, vai, iubi... Acum momeste-o. Lasa-ma, bre, nu vezi ca e de viata si de moarte? Sigur ca-ti raspund, ciresica mea. Sau cu laptic, n-avem laptic? Incearca cu conserva de peste.     Directorul trage aer adinc in piept. Cind e vorba de nevasta, maestrul e cirpa de sters pe jos, ca vuieste teatrul, „iubi" e tinara si arzoaica. Orice incercare – sa ce? – sa orice! – e o condamnare la moarte lenta si dureroasa. Inutil sa i te impotrivesti. Iar maestrul e maestru, deci are voie.     — Te potolesti, da? Hai, mai e juma' de ora si mergem acasa! insista directorul.     — Pisica, ofteaza maestrul care, in clipa cind inchide telefonul, redevine marele actor. Pisica s-a catarat pe lampa si nevasta-mea nu o poate da jos, saracuta!     Incepe si actul final. Lucrurile par a se fi linistit, voievodul se apropie de moarte stind in pat, inconjurat de supravietuitorii decapitarilor grabnice. In tacerea pioasa si intensa care s-a lasat, se aude clar, limpede si indubitabila, vibratia unui telefon dat pe mute. Spectatorii se privesc intre ei cu repros. Doar muribundul se vira adinc in asternut si sopocale, pe un ton ascendent. E liniste, una de gheata, asa ca susotelile lui se aud perfect. „Iubi, sint in spectacol. Nu se poate sa ma... Ai mila. Da, stiu, e pisica noastra, iubi, a ta, a ta, dar ai putintica rabdare..."     — Asta-i din alta piesa! striga un spectator si sala se zguduie de ris.     Maestrul scoate capul de sub plapuma. E rosu la fata, desi e zugravit cu mult alb-vinetiu. E la capatul rabdarii. Se adreseaza multimii:     — Bai, lasati mistoul. E pisica nevesti-mii, incotopenita intre combina frigorifica si perete. Pe Dumnezeul meu, ce fac? Dati-mi un raspuns, ca altfel nu ma misc de aici.”

RON 23.70
1

Un artist al lumii trecatoare

Un artist al lumii trecatoare

In anul 1986, romanul a fost distins cu prestigiosul premiu Whitbread si a fost nominalizat la Booker Prize.Aflat la varsta senectutii, pictorul si profesorul de arta Masuji Ono porneste intr-o odisee de recuperare a biografiei personale, silit de schimbarile radicale dintr-o Japonie abia iesita din ruinele celui de-al Doilea Razboi Mondial, care incearca sa-si exorcizeze trecutul militarist si sa-si construiasca un altfel de viitor. Rand pe rand pictor manufacturier, artist al lumii trecatoare, al figurilor melancolice de gheise, apoi maestru influent si artist militant integrat propagandei expansioniste, Masuji Ono se vede acum cazut in dizgratie, respins de generatia postbelica, dornica sa rupa cu trecutul indezirabil.Fragment din romanul "Un artist al lumii trecatoare" de Kazuo Ishiguro:„Ofiterul ma studie banuitor cateva clipe, apoi se intoarse si disparu in casa. Reaparu repede si imi facu semn cu mana sa intru. In timp ce il urmam prin casa, am vazut peste tot dulapurile si sertarele golite si continutul lor azvarlit pe podea. Am bagat de seama ca unele carti fusesera asezate una peste alta si legate in teancuri, in timp ce in camera de zi rogojinile de tatami fusesera date la o parte si un ofiter cerceta cu o lanterna scandurile podelei de dedesubt. Din spatele unui paravan o auzeam pe mama lui Kuroda plangand si un ofiter punandu-i intrebari cu un glas rastit.Am fost condus la veranda din spatele casei, in mijlocul curtii, un alt ofiter in uniforma si un barbat in haine civile stateau in jurul unui rug aprins. Agentul in civil se intoarse si facu cativa pasi spre mine.— Domnul Ono? ma intreba foarte respectuos. Ofiterul care ma condusese realiza probabil ca mai devreme daduse gres cu grosolania lui disparu repede in casa.— Ce s-a intamplat cu domnul Kuroda?— A fost dus la interogatoriu, domnule Ono. Vom avea grija de el, nu va faceti probleme.M-am uitat la rugul care aproape se stinse in spatele lui. Ofiterul scormonea jarul cu un bat.— Aveti autorizatie sa ardeti tablourile? l-am intrebat.— Politica noastra este sa distrugem toate materialele ofensatoare de care n-avem nevoie ca probe in ancheta. Pana acum am adunat suficient material. Ce mai ramane din acest gunoi e pur si simplu pus pe foc.— Nici nu mi-a trecut prin minte ca se va intampla asa ceva, am spus. Eu i-am propus comitetului doar sa trimita pe cineva sa stea de vorba serios cu domnul Kuroda, spre binele lui.M-am uitat lung la gramada fumeganda din mijlocul curtii. — De ce a fost nevoie sa ardeti lucrurile astea? Nu trebuia sa dati foc la tablouri. Printre ele erau multe opere de valoare.— Domnule Ono, va multumim pentru ajutorul dumneavoastra. Dar acum, ca am demarat investigatiile, trebuie sa lasati autoritatile in drept sa-si faca datoria. Vom avea grija ca domnul Kuroda sa fie tratat corect.A zambit, apoi s-a intors la foc, spunandu-i ceva ofiterului in uniforma. Acesta scormoni din nou in jar si mormai cu glas scazut „gunoi nepatriotic" sau cam asa ceva.Am ramas pe veranda, privind, fara sa-mi cred ochilor. Pana la urma agentul in civil se intoarse iarasi spre mine si spuse:— Domnule Ono, va propun sa mergeti acum acasa. — Lucrurile au mers mult prea departe, i-am raspuns. Si pentru ce o interogati pe doamna Kuroda, ma rog? Ce are de-a face cu toate astea?— Acum este treaba politiei, domnule Ono. De acum incolo pe dumneavoastra nu va mai priveste. — Lucrurile au mers mult prea departe. Intentionez sa discut cu domnul Ubukata. Sau poate o sa ma duc direct la domnul Saburi in persoana.Barbatul in civil striga spre cineva din casa si ofiterul care imi deschisese usa se posta langa mine.— Multumeste-i domnului Ono pentru ajutorul sau si condu-l afara, spuse agentul in civil.

RON 18.95
1

Parinti

Parinti

• Premiul Festivalului Primului Roman de la Chambery, Franta, editia 2020 • Premiul Tinarul Prozator al anului 2019 • Premiul Sofia Nadejde pentru Literatura Scrisa de Femei, editia 2019, la sectiunea Proza    Romanul descrie viata unei familii dintr-un orasel de provincie care se confrunta cu moartea unuia dintre cei doi copil. Incercarile familiei de a se adapta la noua situatie coincid cu transformarea societatii romanesti, cea mai mare parte a actiunii fiind plasata in perioada postcomunista. Ioana Negrila, eroina romanului, este o fetita prinsa intre intimplarile copilariei, neputinta de a-si ajuta fratele si nevoia de a trece peste moartea lui. Impreuna cu Tudor, un vecin de virsta ei, incearca sa afle ce s-a intimplat cu fratele ei, mort la un centru de ingrijire a unor persoane cu dizabilitati, dar nu reuseste sa gaseasca nici o pista verosimila. Lumea cartierului, familia extinsa, deteriorarea relatiei dintre parinti aduc resemnarea in fata mortii abia in perioada adulta. Povestea Ioanei Negrila, protagonista acestui roman, este marcata de doua evenimente traumatizante. In copilarie, boala fratelui ei mai mic o priveaza de atentia parintilor, facind-o sa se simta neglijata. Dupa moartea lui Florinel, in perioada adolescentei, atunci cind lucrurile par sa reintre in normal, parintii se despart. Urmarea este ca, ajunsa la maturitate, Ioana traieste singura, convinsa ca orice incercare de a-si intemeia o familie este sortita esecului. Cititorului nu-i va scapa, fireste, faptul ca datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Naratiunea la persoana intii ii va sugera, in plus, ca schimbarea de nume e menita sa prezinte ca fictiune o experienta de viata strict autentica. Ar fi insa o greseala sa reducem romanul la faptele de la care a pornit. In primul rind, ca povestitoare, Ioana nu se confunda cu personajul omonim, ea istorisind cu verva anecdote despre nenumarate alte personaje. In al doilea rind, exista, de fapt, nu una, ci trei «Ioane» cu voci distincte: fetita naiva, adolescenta orgolioasa si femeia matura, care isi rememoreaza viata. Principala calitate a romanului, remarcabila pentru un debut, consta in aceasta extraordinara mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic ramine important, dar se cere inteles ca o constructie-de-sine in care, paradoxal, personajul preia initiativa. - Ovidiu Verdes

RON 23.70
1

Regele alb

Regele alb

    Romanul Regele alb a fost distins in Ungaria cu premiile Tibor Dery, Sandor Marai si Jan Michalski si a fost tradus in peste treizeci de limbi, in prezent existind si un proiect de ecranizare in Marea Britanie.     Structurat in 18 capitole, fiecare echivalent cu cite o nuvela aproape autonoma, romanul Regele alb urmareste, pe parcursul unui an si jumatate, intimplarile, cind hazlii, cind dramatice, ale personajului principal, un copil de 11 ani pe nume Dzsata, al carui tata e „reeducat prin munca” la Canalul Dunare-Marea Neagra din pricina semnarii unei petitii cu continut critic la adresa regimului, ceea ce il face vinovat de „activitati subversive antistatale”. In societatea profund dictatoriala in care traieste Dzsata, marcata de penurie, teama, minciuna, neincredere, violenta si frustrari, cititorul va recunoaste cu usurinta Romania „epocii de aur”.     Fragment din volumul "Regele alb" de Gyorgy Dragoman:     ”Pe tata il luasera de aproape un an si trecusera mai mult de patru luni de cind nu mai aveam nici o veste de la el, nici scrisori nu mai veneau, nici carti postale din alea, scrise dinainte, in care obisnuia sa ne aduca la cunostinta ca e bine si mindru de faptul ca zi de zi reuseste sa depaseasca norma, deci nu stiam nimic despre el, iar pe mama degeaba o tot intrebam de ce nu ne mai scrie tata, nici macar nu se sinchisea sa-mi dea vreun raspuns, in simbata aceea, dupa ce, a nu stiu cita oara, am gasit goala cutia postala, am vazut ca se schimbase la fata, si in timp ce urcam scarile, pe mama deodata a apucat-o tusea, dar atit de tare c-a trebuit sa se agate de balustrada, am vazut cum i scutura umerii si cum se apleaca in fata, si stiam ca de fapt nu tusesete, ci plinge, se preface doar ca tuseste, pentru ca nu vrea s-o vad nu vrea sa ma sperie, si atunci mi-am dat seama ca precis se gindeste ca tata murise acolo, la Canal, dar stiam ca asta nu se poate, mi-as fi dat eu seama daca tata ar fi patit ceva, mai ales in diminetile cind, in drum spre scoala, ma uitam la fotografia lui, scoasa dintr-un vechi livret militar, pentru ca aveam impresia ca atunci tata, de-acolo, de la Canal, se gindeste la mine, si pentru ca, atunci cind l-au luat, imi promisese ca se va intoarce si ma va lua si pe mine cu el la mare, am vazut, deci, ca mama plinge, dar m-am prefacut ca nu observ, asa c-am lovit-o, grijuliu, cu mina peste spate, de parca as fi crezut-o intr-adevar ca tuseste, cind am ajuns la etajul patru nu mai plingea, a scos o batista mare si, stergindu-se pe fata, mi-a spus ca se inecase numai, dar i-a trecut, iar eu i-am zis ca atunci e-n regula si sa aiba grija, pentru ca-i dadusera lacrimile de-atita tuse si i s-a scurs fardul pe obraz, asa c-ar trebui sa-si stearga fata, ea a dat din cap, spunindu-mi doar sa merg la mine-n camera, sa citesc sau sa ma uit peste lectii, sa merg si sa nu protestez, desi prin cap nu-mi trecuse sa protestez, fiindca voiam sa vad daca soldatului de plumb, de care lacusem rost la scoala, ii vine sau nu armura pe care o mesterisem cu o saptamina inainte dintr-o bucata de tinichea gasita printre gunoaie, tare mult as fi vrut sa se potriveasca., pentru ca numai eu aveam un comandant adevarat in jocul nostru de-a razboiul, pe care obisnuiam sa-l jucam cu baietii, in casa scarilor, lui Feri ii turnase taica-su unul, din plumb, pe care-l pictasera impreuna, dar pe mine n-avea cine sa ma ajute la asa ceva, mama nu stia de jocul asta, fiindca-mi interzisese jocurile violente de orice fel, de cind, din cauza unui asemenea joc, a ars lanul de griu din spatele blocului, asa ca m-am dus, cuminte, la mine-n camera, cum ma rugase, mi-am scos si cartea, si caietul de matematica, pe care le-am pus pe masa, pentru ca, in caz ca i-ar fi trecut prin cap sa ma verifice, sa vada ca invat.”

RON 21.80
1

Viata unui barbat necunoscut

Viata unui barbat necunoscut

Un roman in roman, Viata unui barbat necunoscut se constituie ca o meditatie asupra istoriei si memoriei, oferind cititorului o perspectiva inedita asupra Rusiei de ieri si de azi. Aflat intr-un impas existential in urma destramarii relatiei sale cu o femeie mult mai tinara si a revelatiei ca celebritatea sa nu mai e decit o amintire, Ivan Sutov, un scriitor de cincizeci de ani exilat in Franta, hotaraste sa-si paraseasca tara de adoptie si sa plece la Sankt Petersburg, in cautarea unei vechi iubiri din tinerete. Calatoria sa il poarta in inima unei Rusii transfigurate de o modernitate deliranta si ii ofera sansa unei intilniri providentiale, cea cu batrinul Volski, in mintea caruia experientele traumatizante ale epocii comuniste au ramas impregnate pentru totdeauna si a carui poveste pare emblematica pentru miile de oameni obisnuiti, anonimi, „necunoscuti” ale caror vieti au fost zdrobite de sistemul totalitar.Fragment din romanul "Viata unui barbat necunoscut" de Andrei Makine:"Sutov se intoarce in camera lui, tarandu-si picioarele in ritmul argumentelor care i se invalmasesc in cap. Spiritul de scara... Trebuia sa-i spuna lui Vlad ca, altadata, o culegere de poezii iti putea schimba viata, dar in acelasi timp un poem putea sa-l coste viata pe autor. Strofele aveau greutatea lungilor condamnari dincolo de cercul polar, unde au disparut atatia poeti... Isi imagineaza replica sfidatoare a lui Vlad: si asta vi se pare un lucru bun?". O intrebare de genul asta, de o naivitate greu de parat. De ce ar fi gulagul criteriul unei literaturi bune? Iar suferinta, garantul autenticitatii? Dar, mai ales, cine ar putea sa judece valoarea vietilor, a cartilor? De ce existenta lui Vlad ar fi mai lipsita de sens decat a amaratului care-si cumpara cu ultimele copeici opusculul unui poet proscris, imprimat pe hartie de impachetat? Nici o carte nu le mai e interzisa tinerilor rusi. Colinda lumea (Vlad tocmai s-a intors de la Boston), sunt bine hraniti, instruiti, fara complexe... Totusi ceva le lipseste. Sutov incearca sa nu gandeasca exact ca un mos inacrit. Nu, Vlad nu are ce sa invidieze Ia tinerimea sovietica de acum treizeci de ani. N-avea nimic care sa-l faca sa viseze. Nimic. Poate doar un volum de poezii cu pagini cenusii, strofe luminate de poleiala transparenta a frunzelor dintr-un parc... ,Ar fi trebuit sa-i spun", se gandeste Sutov si stie ca n-ar fi avut cuvinte: un spasm vocal care nu l-ar fi lasat sa explice bogatia acelui trecut mizerabil.

RON 23.70
1

Strada Sardinelor

Strada Sardinelor

Romanul Strada Sardinelor a fost ecranizat in regia lui David S. Ward, cu Nick Nolte in rolul principal. John Steinbeck a primit Premiul Nobel pentru Literatura in anul 1962.Personajele din romanul Strada Sardinelor isi duc viata la periferia oraselului Monterey, printre pescariile de sardine. Doc, protagonistul povestii, este biolog marin, studiaza si aduna creaturi ale oceanului de pe toata coasta Californiei. Majoritatea acestora sint trimise la universitati, muzee si laboratoare de pe intreg continentul. Insa, dincolo de pasionanta sa activitate, Doc este un personaj excentric pentru cei din jurul sau: un individ maruntel cu o barba impresionanta si accese de furie oarba. Insa poate fi si cea mai charismatica si amabila fiinta din lume, genul de om care isi scoate palaria cind trece pe linga un ciine, iar ciinele ii raspunde cu un zimbet – si, de asemenea, un excelent asculta­tor, curios sa afle cite ceva despre oricine, astfel incit toata lumea care il cunoaste ii arata simpatie. Acesti oameni simpli si sinceri, stingaci si nepriceputi intr-ale vietii vor deveni, noua ani mai tirziu, protagonistii celebrului roman Joia dulce.Fragment din roman:„In ciuda naturii sale prietenoase si a numarului de prieteni, Doc era un barbat singuratic si diferit de ceilalti. Mack era probabil cel mai constient de acest lucru. Intr-un grup, Doc parea mereu singur. Cand erau aprinse luminile, trase draperiile si rasunau canturi gregoriene, Mack privea catre laborator de la „Palatul azil de noapte". Stia ca Doc era cu o fata, dar toata scena ii inspira un sentiment de insingurare cumplit. Chiar si in tandra apropiere de o fata, Mack il simtea pe Doc insingurat. Doc era o pasare de noapte. Luminile nu se stingeau toata noaptea in laborator, si totusi parea sa fie activ si in timpul zilei. Cat despre valurile grele de muzica, acestea se auzeau din laborator la orice ora din zi sau din noapte. Uneori, cand intunericul domnea peste tot, iar somnul parea sa fi venit in sfarsit, vocile cristaline ale copiilor din Corul Capelei Sixtine se revarsau dincolo de ferestrele laboratorului.Doc trebuia tina pasul in munca sa de colectare. Incerca sa prinda momentele cand mareea era favorabila de-a lungul coastei. Stancile si plajele constituiau stocul sau. Stia unde se gasea fiecare vietuitoare atunci cand avea nevoie de ea. Toate cate le vindea se insiruiau, ordonate, de-a lungul coastei: chitoni aici, caracatite dincolo, viermi tubulari intr-un loc, pansele-de-mare in altul. Stia unde sa le gaseasca, dar nu le putea colecta oricand poftea. Deoarece Natura isi tinea articolele sub cheie si le dadea drumul numai din cand in cand. Doc nu trebuia sa cunoasca numai mareele, ci si momentele cand un anumit reflux scotea la iveala ceea ce trebuia intr-un anumit loc. Cand se intampla un astfel de eveniment, isi impacheta instrumentele in portbagajul masinii - borcane, sticle, lamele si conservanti - si o pornea catre plaja sau reciful sau marginea stancoasa unde se gaseau animalele dorite.

RON 21.80
1

Calatoria oamenilor cartii

Calatoria oamenilor cartii

A ascuns Cartea intr-un loc ce i s-a parut creat in acest scop: intr-un defileu de munte, unde pustnici in cautarea singuratatii isi construisera o mica manastire. Lor le-a incredintat Cartea, promitindu-si ca se va intoarce abia dupa ce ii va fi pregatit pe oameni pentru acceptarea ei... Alese sapte oameni intelepti si demni si impreuna cu ei intemeie Fratia, ce avea sa se ocupe de reformarea lumii si de pregatirea acesteia pentru schimbarea ce urma sa vina. Dar in planurile marete ale lui H.R.C. interveni, cum se intimpla de obicei, istoria. Se facura doua razboaie unul dupa altul, aparura noi reformatori... Incepura persecutiile, se aprinsera rugurile. Privind stelele si cercetind proprietatile materiei, oamenii se apropiau uneori la un pas de adevar, dar apoi anulau totul in fata noilor camere de tortura ce apareau ca tarabele la iarmaroc. H.R.C. muri la Anvers, cu fata brazdata de zbirciturile amaraciunii. Inainte de a se stinge, cu mina tremurinda, intocmi pe un petec de hirtie harta muntilor in care ascunsese Cartea, cu speranta naiva ca marea involburata a istoriei se va linisti, iar oamenii se vor ocupa in cele din urma de ceea ce este mai important. - Olga TokarczukFragment din cartea "Calatoria oamenilor cartii" de Olga Tokarczuk:"Flacara lumanarilor lasa sa se vada un peisaj deschis si norii de furtuna de dincolo de orizont. Era ca si cum lumina ar fi deschis o fereastra ascunsa in perete, prin care se putea vedea inserarea si apropierea furtunii nocturne. Pe partea stanga a celui ce privea, in prim-plan, se afla o grota. Interiorul ei se pierdea in intuneric. In fata intrarii in pestera statea o femeie zvelta, diafana, intr-o rochie deschisa. Avea o piele neobisnuit de palida, si parea fie ca doarme, fle ca arata asa cum arata lunaticii: cu ochii pe jumatate inchisi, fata linistita, insa fara a exprima ceva in mod deosebit. Femeia tinea in mana delicata un snur sau mai degraba o sfoara, de care era legat un balaur ce statea la picioarele ei. Poate ca ar fl trebuit sa fie infricosator, dar in infatisarea si pozitia lui, in inclinarea supusa a capului era ceva ce te indemna sa-l privesti mai curand ca pe un caine. Desi avea gheare, aripi membranoase si o coada mare, tepoasa, era balaur doar cu numele. In realitate, amintea de un animal de casa, chiar putin neajutorat. Nici sfoara care-l lega de mana femeii nu trimitea cu gandul la simbolul sclaviei, ci mai degraba la legaturi de docilitate si de supunere benevola. Din partea dreapta a imaginii, unde se afla o padure deasa, venea un cavaler. El statea pe un imens cal alb, iar coiful ridicat ii dezvaluia doar fata tanara si indarjita. Ochii ii erau plini de manie, iar pe obraji inca nu-i dadusera tuleiele. Tanarul ridica lancea si strapunse gatul zmeului. Picaturi de sange de un rosu inchis se scurgeau pe nisip. Balaurul in agonie incerca sa-si intinda aripile si atunci se vedeau pete, asemenea celor de pe spatele unei buburuze uriase.Tabloul facea impresia ca nu fusese terminat. Scena prezentata parea ca nu se poate termina astfel, ca isi are continuarea undeva aproape. Din cauza neincheierii ei si a lipsei unei solutii care sa poata fl acceptata, imaginea facea o impresie cutremuratoare.- Cine-i aceasta? De ce-i permite sa ucida sarmanul animal? Este Sfantul Gheorghe? - intreba Veronica soptit.- Da, e Sfantul Gheorghe, iar aceasta-i printesa pe care, dupa cum spune legenda, a rapit-o balaurul si a inchis-o in pestera. Sfantul Gheorghe ucide in balaur tot raul si pacatul lumii.Veronica se apropie de tablou si o privi cu atentie pe femeie.- Printesa aceasta nu pare a fi deloc incarcerata. Ea este cea care il supune pe balaur. Un astfel de balaur n-ar putea face rau nimanui. Mai degraba cavalerul acesta...- Aveti dreptate - interveni de Berle. - Pentru ca imaginea aceasta nu este o prezentare fidela a legendei. E doar o variatie artistica pe aceasta tema. Domnule de Chevillon, de unde aveti tabloul?- L-am adus din Italia. Are peste doua sute de ani. E un Uccello.

RON 23.70
1